Romania e o tara ciudata !


Atunci cand vrei sa faci ceva, in tara noastra, nu poti ! Atunci cand vrei sa spui cine esti, nu poti.De cele mai multe ori, am ajuns sa credem ca spunem ca facem ceva, chiar facem.Am ajuns sa ne mintim si pe noi.Am ajuns sa promovam nesimtirea, aranjamentele si sa spunem ca viata merge mai departe.Daca cineva incearca cu adevarat sa faca ceva, nu va reusi decat daca va trece prin zeci de ziduri groase de caramida.Pentru ca cei din jur, vor construi in jurul tau ziduri cat mai groase si se vor bucura ca ai esuat.

In schimb, cei care se prefac ca fac ceva, au succes.Cei care promoveaza bine o chestie si au sprijin din partea “cui trebuie” sau fac compromisuri imorale, vor reusi sa ajunga la deadline inaintea ta si sa iti rada in nas.

Este ca atunci cand esti student, nu conteaza unde si ce studiezi si vrei sa obtii o bursa sau vrei sa participi la un student exchange, gen “work and travel”, “erasmus”, “aiesec”, “rotex”, “fulbright program” si toti sunt impotriva ta.Inclusiv cei care nu ar trebui sa fie.

Eu, de exemplu, atunci cand am intentionat sa particip la programul “work and travel” – am avut in primul rand de infrunatat si de negociat persoanele care erau impotriva mea din universitatea mea.Mi-au dat o foaie matricola incompleta, nu asa cum aveam nevoie, mi-au cerut o suma de bani consistenta pentru eliberarea ei ( apropo, in urmatorul an – suma de eliberarea a foii matricole s-a triplat ) , pe principiul daca are bani de “work and travel”, hai sa castigam si noi ceva pe spinarea fraierilor care vor sa plece ; iar daca pleaca ne mandrim cu ei si ne promovam cu programele exceptionale pe baza carora ne facem reclama – adica “work and travel” si “erasmus”.Nu mai zic numele universitatii, ca nu are rost, toti cei care ma cunosc stiu despre ce este vorba.

Daca asteptam sprijinul profesorilor mei care doreau sa imi ofere in mai mult de 3 luni documentele solicitate, cu exceptia a doi-trei, ramaneam cu banii dati pentru alte cheltuieli aferent programului si nu puteam sa ii mai recuperez sau sa particip la program.Mi-au oferit pana la urma documentele solicitate dupa aproape 2 luni si dupa vreo 10 vizite si intalniri cu profesorii, profesorii indrumatori, pro-decanul, decanul si nesuferitele de secretare, care in Romania, vorbesc o singura limba. – spaga – chiar daca le-am dat “o mica atentie”, la cat de incompetente erau secretarele, tot nu stiau sa intocmeasca niste documente sau sa imi ofere ceea ce aveam nevoie.

Apoi, daca mai adaug faptul ca o cunostinta, care nu are mobilata partea superioara a corpului – pe romaneste – ii lipseste creierul – mi-a comunicat urmatoarele : ” Daca a dat tacto spaga la Ambasada SUA, normal ca ai luat VIZA de America !.Altfel, nu luai  ! ” E drept ca nu am incercat sa ii explic ca acolo nu poti sa dai spaga si nu cred sa fi dat cineva, oricum nu din postura de student care participa la un student exchange.Poate din postura de terorist sau de afacerist si spaga cred ca avea foarte multe zerouri, dar mai ales se da altfel, la un nivel la care el nu poate intelege.Am reusit sa particip pana la urma la student exchange pentru ca am fost ambitios si incapatanat si pentru ca m-au sustinut parintii finaciar.Din partea celor din jur, am avut decat faulturi.

Atunci cand declari ca vrei sa faci ceva, toti din jur te sustin.Cand te apuci insa si ceri cuiva ajutorul sau astepti sprijin, nimeni nu mai e langa tine.Eu am patit-o de foarte multe ori sa ma apuc sa fac ceva si toti sa imi spuna bravo ! Apoi niciunul nu m-a ajutat.In anumite proiecte recente, nu am gasit oameni sa ma ajute nici macar daca le-am spus ca ii platesc si sunt dispus sa discut angajamente rezonabile.Oamenii vor totul pe principiul “lasa-ma sa te las” sau “e bine si asa”.Prea putini dintre noi se gandesc la performanta.

Daca incepi ceva cu gandul la bani, mai bine te lasi de acel ceva sau macar nu te apuci, ca poate ii incurci pe altii.De exemplu, recent, mi-a luat vreo 2 luni de zile sa ma apuc de o afacere pe internet si de-abia dupa ce am muncit si am scris 4 planuri de afaceri, la al 5 – lea, am fost multumit si m-am oprit.Am avut un plan foarte bine gandit si planificat si mi s-a aratat ca am dreptate.Cu toate ca multi au fost impotriva mea si inca sunt, am reusit sa il demarez.Am terminat de lucrat la planificare, mai am foarte putin de lucrat la niste sondaje de opinie si la centralizarea unor informatii, apoi voi putea sa ma apuc de implementarea acestuia.Singur.Iar rezultatele si succesul le voi obtine tot singur si nu le voi imparti cu nimeni.Oricum, sunt genul de om care stie sa isi asume si succesul si esecul, iar esecul este o consecinta : a nepregatirii, a lipsei de competenta, a lipsei planificarii sau a faptului ca nu esti la ce vrei sa faci.

Recent, am intentionat sa ajut pe cineva sa obtina un job.Bineinteles ca nu am reusit si persoana respectiva mi-a recomandat sa nu mai incerc, pentru ca totul este aranjat si reprezinta doar o varianta simpla de marketing si de atragere a atentiei asupra unui program ineficient.De ce toti considera ca daca un program nu este eficient, poate fi mai bun daca il promovezi mai bine !?

Am obosit sa tot imping corpurile reci sau inerte, eventual chiar slab mobilate la etaj din calea mea sau a altora.Oare, oamenii slabi nu stiu sa se auto-evalueze !? Oare intotdeauna, trebuie sa faca un pas in fata cei mai prosti decat tine !? Pana cand vom mai suporta lipsa de competenta !? Pana cand vom fi cei care facem umbra pamantului cu un scop mai multi decat cei care facem umbra pamantului fara un scop !? Poate ar trebui sa ne dea de gandit ca nu toti suntem facuti sa obtinem ceva in viata.Doar cei care muncesc foarte mult ar trebuie sa obtina ceva, restul ar trebui sa se multumeasca cu firimiturile.

Cu respect ( nu voi spune cine este acea persoana ) , ii dedic acest articol ! Sunt sigur ca macar se va bucura pentru intentia mea si ii doresc mult succes in continuare in cariera !

Capul sus si ai incredere in tine ! Vei reusi sa obtii ce iti este destinat sa obtii sau ce iti propui in urmatoarea perioada !

Advertisements